miercuri, 24 octombrie 2012

Vodafone şi Trilulilu lansează Zonga, cea mai mare colecţie de muzică online din România


Cu Zonga, ai acces instant la peste 16 milioane de melodii oficiale ale artiştilor români şi internaţionali, de pe telefonul mobil sau computer. Clienţii Vodafone beneficiază, exclusiv, de trafic gratuit pe mobil, în aplicaţie, precum şi de trei luni în care pot testa Zonga, fără niciun cost.

Vodafone a devenit acţionar minoritar la Trilulilu Music, odată cu lansarea comercială a Zonga.

După cele trei luni gratuite, abonaţii Vodafone şi utilizatorii Cartelei Vodafone pot alege între două oferte speciale:

- pachetul Zonga Vodafone, pentru utilizare nelimitată pe computer şi cinci ore pe mobil, cu doar 1,99 Euro/ lună (fără TVA);
- pachetul Zonga Vodafone Nelimitat, pentru 2,99 Euro/luna (fără TVA), cu acces nelimitat, atât pe PC, cât şi pe mobil. Cele două pachete pot fi activate oricând, printr-un SMS gratuit la numărul 966.

Utilizatorii din alte reţele pot activa pachetul Zonga Premium, la www.zonga.ro, primind acces nelimitat la toată colecţia de muzică, atât de pe computer, cât şi de pe mobil, pentru un cost de 3,99 Euro/lună (fără TVA).

Zonga este accesibil de pe smarphone-urile compatibile cu sistemele iOS, Android şi Symbian/Nokia. De pe computer, Zonga fi accesat ca aplicaţie pentru PC sau Mac sau direct din browser, la www.zonga.ro.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu