update 14 mai:
În perioada 18-29 mai, utilizatorii Vodafone România vor putea pre-comanda online, prin Call Center, în magazine proprii sau ale partenerilor, noul smartphone Samsung Galaxy S III, ce funcţionează cu sistemul de operare Android Ice Cream Sandwich (4.0).
Mai mult, timp de un an, utilizatorii vor beneficia de trafic dublu de date, pentru extraopţiunile de internet pe mobil ce includ 500 MB, 1 GB şi 1,5 GB, la abonamentele încheiate pe o durată de 24 de luni.
De asemenea, versiunea de 32GB a revoluţionarului smartphone Samsung Galaxy S III va fi disponibilă, în exclusivitate pentru România, utilizatorilor Vodafone.
update 8 mai:
Samsung Galaxy S III, disponibil în oferta Orange de la 299 euro
Din 7 mai 2012, clienţii Orange pot comanda telefonul Samsung Galaxy S III exclusiv din magazinul online, urmând ca din 30 mai telefonul să fie disponibil în toate magazinele Orange. Telefonul poate fi achiziţionat la preţuri începând cu 299 euro (TVA inclus), ofertă valabilă împreună cu un abonament Panteră 21 şi opţiunea My Smartphone 15 pe 2 ani.
Smartphone-ul Galaxy S III dispune de o cameră principală echipată cu un senzor de 8MP, precum şi de o cameră frontală, de 1,9MP, capabilă de înregistrare HD la 30 fps. Software-ul de fotografiere a telefonului permite recunoaşterea facială, iar terminalul este capabil să sincronizeze imaginile din galeria foto cu profilul prietenilor din reţelele sociale.
Noul Samsung Galaxy S III dispune de funcţia „Smart stay”, prin intermediul căreia detectează privirea utilizatorilor, prin camera frontală, şi ajustează automat setarea luminozităţii ecranului. Mai mult, interfaţa ‚S Voice’ permite utilizarea prin comenzi vocale a unor funcţii precum alarmă, redarea audio, ajustarea volumului sau trimiterea mesajelor. Prin funcţia ‚Direct call’, în momentul în care un contact din agendă este afişat pe ecran, sau utilizatorul scrie un mesaj, telefonul apelează direct numărul respectiv, prin simpla ridicare a smartphone-ului la ureche.
Oficialii Orange au anunţat că "Galaxy S3 va fi disponibil la sfârşitul lunii mai, preţurile urmând a fi comunicate în cursul săptămânii viitoare. De asemenea, de săptămâna viitoare va fi disponibil pentru precomandă în magazinul online". Oficialii Cosmote au precizat că vor avea în ofertă acest telefon "la sfârşitul lunii mai-începutul lunii iunie".
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu