HBO GO este un serviciu video on demand disponibil online, care le permite clienţilor Dolce Romtelecom şi Dolce Interactiv să urmărească, pe lângă toate producţiile HBO (filme, seriale, concerte, documentare) şi premiere originale HBO, chiar înainte ca acestea să fie lansate pe canalul TV clasic.
Clienţii pasionaţi de divertisment, care îşi doresc o cât mai mică dependenţă faţă de locul din care pot să îşi vizioneze filmele şi emisiunile preferate de la HBO şi conţinut exclusiv HBO GO, au astfel cea mai bună opţiune pentru divertisment oriunde şi oricând.
Nu au nevoie decât de o conexiune de Internet şi de locul preferat, altul decât fotoliul de acasă, pentru a viziona, spre exemplu, primul episod din Urzeala tronurilor/Game of Thrones, în săptămâna 2-9 aprilie.
"Cu un smartphone sau o tabletă, cinematograful în aer liber nu mai este o dorinţă pe care clienţii să şi-o împlinească doar atunci când timpul le permite, ci o realitate posibilă oricând şi ori de câte ori doresc, 24 de ore din 24, şapte zile din şapte" explică Ovidiu Ghiman, director comercial segment rezidenţial, Romtelecom.
Dincolo de faptul că, în acest fel, divertismentul TV devine o opţiune disponibilă oriunde şi oricând, HBO GO le oferă clienţilor Dolce Romtelecom si Dolce Interactiv peste 600 de ore de program variat: filme, seriale originale, documentare şi concerte, oferta fiind înnoită săptămânal, astfel încât abonaţii au întotdeauna la dispoziţie ceva nou de vizionat.
Experienţa HBO GO, adăugată pachetului MAXPAK, atât pentru clienţii deja existenţi, cât şi pentru noii clienţi, poate fi testată gratuit, timp de două luni, urmând ca, odată convinşi, aceştia să plătească lunar doar 1 Euro (fără TVA), peste preţul pachetului MAXPAK.
Pe lângă libertatea de a se bucura de divertismentul preferat de oriunde s-ar afla, abonaţii HBO GO se bucură şi de o imagine excelentă, similară DVD-urilor, şi de o metodă foarte simplă de înregistrare pe platformă, pe baza codului de facturare Romtelecom şi a ultimelor cifre din CNP. Dupa ce şi-a creat contul, clientul se va putea autentifica pe baza numelui de utilizator şi a parolei alese chiar de el.
Introducerea HBO GO în platformele sale de televiziune este un răspuns al Romtelecom la tendinţele pieţei în materie de preferinţe ale clienţilor în zona de divertisment. Odată cu comunicarea, cele mai multe dintre obiceiurile de consum ale oamenilor au devenit dependente de mobilitate. Este şi cazul divertismentului, televiziunea online devenind tot mai mult o extensie a ecranului clasic de televizor.
"Clienţii se aşteaptă tot mai mult să aibă acces la lucrurile preferate, oricând şi de oriunde, să poată vedea conţinut pe mai multe dispozitive, de la calculator, la tabletă sau smartphone. Vor să fie cât mai puţin dependenţi de limitări de spaţiu şi timp, iar datoria unui furnizor de conţinut, aşa cum este Romtelecom, este să ţină cont de aceste preferinţe şi să vină cu soluţii", mai subliniază Ghiman.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu