Punctajul final ia în calcul două componente: evaluarea produsului, ce reflectă impactul pe care telefonul îl are asupra mediului, şi evaluarea corporativă, bazată pe acţiunile pe care producătorul de telefoane mobile le întreprinde în privinţa durabilităţii, atât din punct de vedere social, cât şi ecologic.
Notarea se face în funcţie de punctajul obţinut în urma evaluării a 162 de criterii. Dintre acestea, 106 vizează produsul, iar 56 iau în calcul activitatea producătorului.
Evaluarea produsului se bazează pe o serie de aspecte principale, cum ar fi: extragerea resurselor, producţia, transportul, utilizarea şi ciclul de viaţă. Evaluarea corporativă are ca principale criterii etica şi gestiunea lanţului de aprovizionare, prevenirea poluării, modul de extragere a mineralelor şi standardele muncii.
Astfel, Eco Scor este o etichetă care indică măsura în care mediul înconjurător este afectat de procesele de producţie, funcţionare şi reciclare ale unui telefon. De asemenea, eticheta este o metodă utilă de a informa clienţii asupra eficienţei ecologice pe care o au telefoanele utilizate.
Coeficientul Eco Scor nu influenţează preţul final al unui terminal, iar eticheta are ca singur rol asigurarea transparenţei eficienţei ecologice, pentru fiecare produs în parte. Terminalele care încă nu au o eticheta finalizată sunt în curs de evaluare.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu