„Pentru că unii din cei mai pasionați utilizatori ai tabletelor pentru adulți sunt copiii, am luat decizia să producem o tabletă pentru copii. O tabletă care oferă copiilor posibilitatea să descopere povești interactive, desene animate, aplicații educative sau jocuri care stimulează inteligența. Așa a apărut Tabby, o tableta 100% pentru copii!” a declarat Liviu Nistoran, CEO Evolio.
Acest proiect reprezintă o premieră pe piața românească, fiind prima tableta românească care se adresează copiilor între 3 și 12 ani, și a fost dezvoltat de Evolio alături de companiile producătoare de soft educațional PitiClic și Kidsopia.
Tableta este dotată cu ecran capacitiv de 7 inch, procesor ARM 1 GHZ, cu procesor grafic Mali400 multicore, conectivitate Wi-Fi și USB, memorie de 4 GB precum și comutator de blocare a comenzilor.
Noutatea absolută a noii tablete Evolio o reprezintă posibilitatea de control parental care previne accesul la aplicații sau site-uri pentru adulți.
Designul tabletei este pe de-o parte unul atractiv și, pe de altă parte, conceput pentru protecție la lovituri usoare, carcasa fiind construită din plastic cauciucat și silicon.
Tableta pentru copii Evolio Tabby va fi disponibilă începând cu 21 ianuarie 2013, la prețul de 449 lei TVA inclus.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu