miercuri, 29 februarie 2012

Oficial: Apple anunţă noua tabletă iPad 3 pe 7 martie!

După numeroase zvonuri, scurgeri de informaţii şi speculaţii, Apple a dezvăluit într-un sfârşit data în care va lansa noua tabletă iPad 3. Data magică este 7 martie 2012 şi iată cum arată invitaţia pentru presă.

Marele eveniment va avea loc în Yerba Buena Center, San Francisco.

Textul invitaţiei este intrigant, ca de obicei. „Avem ceva ce cu adevărat vrei să vezi. Şi atinge”, ar putea indica faptul că iPad 3 va avea un display Retina, la fel ca iPhone şi asta va avea un impact foarte mare asupra pieţei de tablete. De altfel, la o analiză mai atentă a invitaţiei, se observă cu uşurinţă că imaginea afişată pe tabletă este mai clară faţă de iPad 2 şi butonul Home lipseşte cu desăvârşire.



Multe zvonuri sugerează că noua tabletă Apple iPad 3 va avea procesor quad-core şi conectivitate 4G LTE, dar cu siguranţă va trebui să avem răbdare până când Tim Cook va păşi pe scenă şi va prezenta noul dispozitiv tuturor fanilor mărcii.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu