Biblioteca Digitală Vodafone este disponibilă în două locaţii: în pasajul nou din staţia de metrou Piaţa Victoriei (M2) şi în Vodafone Experience Store, din AFI Cotroceni. Pentru cea de-a doua ediţie a Bibliotecii Digitale, proiectul a beneficiat şi de susţinerea librăriei online elefant.ro. Biblioteca Digitală Vodafone dispune acum de sute de titluri noi: 12 cărţi integrale, fascicule din peste 500 de titluri noi de cărţi, plus fragmente audio din 10 audiobook-uri apărute la Editura Humanitas.
Tot ce trebuie să facă pasionaţii de lectura este să îşi descarce titlurile preferate, direct pe telefonul mobil sau pe tabletă, printr-o simplă scanare a unui cod QR aflat pe cotorul cărţilor de pe “rafturile” bibliotecii. Descărcarea oricărui fişier din biblioteca digitală este gratuită, indiferent de reţeaua de telefonie mobilă pe care o folosesc utilizatorii. Totodată, conţinutul bibliotecii poate fi accesat şi direct, pe site-ul mobil www.bibliotecapemobil.ro. În cazul în care utilizatorii vor dori să achiziţioneze orice titlu din “Biblioteca Digitală Vodafone”, în varianta integrală, format e-book, aceştia vor fi redirecţionaţi către website-ul editurii Humanitas sau către librăria online elefant.ro, de unde vor putea cumpăra titlul respectiv.
Iubitorii de carte digitală pot acum să descarce 10 titluri de cărţi şi să le citească integral pe telefonul mobil. Din lista cărţilor integrale disponibile în biblioteca digitală fac parte: “Viaţa mea pe net” (Alexandra Ares), “Cărăbuşul de aur şi alte povestiri” (Edgar Allan Poe), “Jucătorul” (F.M.Dostoievski), “Celelalte povestiri de dragoste” (Lucian Dan Teodorovici), “Blogstory” (Nora Iuga), “Băieţi de gaşcă” (Dan Lungu), “Prin perdea” (Aurora Liiceanu), “Jane Eyre” (Charlotte Bronte), “Îmblânzitorul apelor” (A.R. Deleanu), “Romeo şi Julieta” (William Shakespeare), “Moştenirea familiei Kurt” (Bjornstjerne Bjornson), “Mănăstirea din Parma” (Stendhal).
Cei care prefera audiobook-urile pot descărca pe telefonul mobil fragmente din 12 cărţi audio, apărute la Editura Humanitas Multimedia, dintre care “Prăbuşirea casei Usher” (Edgar Allan Poe), “Mantaua” (N.V.Gogol), “…de dragoste, de război, de moarte, de unul singur” (Grigore Lese), “Cei morţi” (James Joyce), “Revolta maselor” (Jose Ortega y Gasset), “Moartea lui Ivan Ilici” (Lev Tolstoi), “Toate dimineţile lumii” (Pascal Quignard) sau “Luni sau marţi” (Virginia Woolf).
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu