marți, 31 iulie 2012

Confirmat: Apple ţine un eveniment pe 12 septembrie - se lansează noul iPhone 5?

Apple se pregăteşte să dezvăluie un nou produs la evenimentul major de pe 12 septembrie, a declarat pentru Reuters o sursă apropiată planului, readucând în atenţia publicului mult-aşteptata lansare a noului iPhone (5).

Compania IT cea mai valoroasă din lume de obicei lansează cele mai noi smartphone-uri în apropierea anotimpului de toamnă, permiţând magazinelor să se aprovizioneze pentru vârful vânzărilor înregistrate la sărbătorile de iarnă.

A cincea generaţie a telefonului Apple, ce a ajutat la revoluţionarea industriei mobile, este aşteptat să fie mai subţire, cu un ecran mai mare şi cu un conector mai mic, printre alte modificări, conform surselor şi analiştilor.

Compania a refuzat să comenteze aceste zvonuri.

Conform unor alte surse, Apple va lansa, pe lângă noul iPhone şi noua generaţie iPod Touch, un iPod Nano îmbunătăţit şi o nouă versiune de iPad, cu ecran de aproximativ 8 inch.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu