miercuri, 19 martie 2014

Google anunţă Android Wear

Google a lansat Android Wear, o versiune specială de Android, pentru dispozitivele „purtabile”. Evident, primul grup de Android Wear îl reprezintă ceasurile inteligente (smartwatch), dar noul OS va putea fi instalat şi pe alte gadgeturi, curând.

Android Wear este o versiune în miniatură a popularului sistem de operare pentru mobile, ce permite utilizatorului să interacţioneze cu dispozitivul prin comenzi vocale. Răspuns va veni direct pe ecran dar va fi un feedback vocal. Iată ce poate face Android Wear:

- oferă informaţii când ai nevoie cel mai mult. Android Wear prezintă informaţii şi sugestii, exact când ai nevoie de ele. Datorită gamei largi de aplicaţii Android, vei putea primi ultimele postări şi update-uri de la aplicaţiile favorite de social media, precum şi notificări de la aplicaţiile de shopping, ştiri şi foto.
- răspuns direct la o întrebare rostită. Doar spui „ok Google” şi rosteşti întrebarea, ca de exemplu „câte calorii are un avocado”, sau poţi spune „ok google” şi ce anume vrei să faci, ca de exemplu să chemi un taxi, să trimiţi un mesaj, să stabileşti o alarmă, etc.
- abilitatea de a-şi monitoriza mai bine sănătatea. Aplicaţiile favorite de fitness sau sănătate îţi pot oferi informaţii în timp real
- cheia spre o lume multi-ecran. Android Wear te lasă să accesezi şi controla alte dispozitive. Poţi spune „ok google” pentru a porni un playlist de pe telefon, sau porni un film favorit pe TV.

Iată un clip video promoţional ce prezintă modul cum va funcţiona un ceas inteligent, în cazul de faţă de la Motorola.



Ceasul inteligent Moto 360

Google deja a făcut parteneriate cu diverşi producători de hardware, precum Asus, HTC, LG şi Samsung pentru a dezvolta ceasuri inteligente cu Android Wear şi a le lansa în a doua parte a anului 2014. Conform zvonurilor, ceasul LG, numit LG G Watch are un ecran de 1,65 inch cu rezoluţia 280x280, 512 MB de RAM şi 4 GB de memorie internă. Acesta va fi pus în vânzare a semestru doi.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu