City+ se remarcă prin designul ultra slim, având o grosime de numai 7,9 mm şi prin displayul IPS de 7’’ cu o rezoluţie de 1024 x 600 px. Viteza de procesare este asigurată de procesorul Dual Core Cortex A9 de 1,5 Ghz. Tableta rulează sistemul de operare Android 4.1 Jelly Bean.
„Succesul de care s-a bucurat modelul Speed City, aflat în topul vânzărilor în ultimele 7 luni, ne-a inspirat să dezvoltăm o nouă tabletă care să ofere mai multe avantaje la un preţ accesibil.
Astfel am creat City+, o tabletă accesibilă care nu face rabat de la calitate”, a declarat Lucian Peticilă, General Manager Allview.
Cu o grosime de numai 7,9 mm şi o greutate de 289 de grame, noua tabletă din gama Allview este compactă şi uşor de manevrat. City+ vine echipată cu un display IPS LCD de 7’’, care pune la dispoziţie o suprafaţă generoasă pentru a vizualiza fotografii, videoclipuri sau documente şi a realiza apeluri video cu ajutorul camerei frontale. Claritatea deosebită a imaginilor se datorează rezoluţiei de 1024 x 600 px.
Tableta suportă multiple formate de E-book-uri, iar prin intermediul magazinului online preinstalat, utilizatorii au acces la o multitudine de jocuri şi aplicaţii.
Device-ul rulează sistemul de operare Android 4.1. Jelly Bean, care oferă o experienţă rapidă de browsing, timpi scăzuţi de reacţie a aplicaţiilor şi o tranziţie rapidă între ecrane.
Datorită aplicaţiei de update integrate, fiecare actualizare de software poate fi efectuată într-un mod mult mai simplu.
Tableta Allview City+ va fi disponibilă în două variante de culori (alb şi negru) şi poate fi achiziţionată din magazinele partenere la preţul de 439 de lei.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu