Motorola Moto X are un ecran AMOLED de 4,7 inch cu rezoluţie 720p. Asta înseamnă o densitate de 316 ppi, ecran protejat de un nou tip de sticlă Gorilla Glass, numit Magic Glass.
În interior, Moto X are un chipset Qualcomm Snapdragon S4 Pro cu două nuclee Krait la 1,7 Ghz, GPU Adreno 320 şi 2 GB de memorie RAM. Pentru stocare avem 16 GB sau 32 GB de memorie internă, în funcţie de versiune, fără slot microSD pentru extindere. La fel ca şi gama DROID, chipsetul S4 Pro este parte a plăcii de bază Motorola X8, ce include încă două procesoare, unul pentru interpretarea limbajului natural şi unul pentru calcule contextuale.
Moto X are o cameră de 10 MP cu tehnologie ClearPixel, ce promite performanţe superioare în lumină scăzută. Camera oferă facilităţi precum HDR, burst shots şi panorama. Camera frontală are 2 MP şi este capabilă de înregistrare Full HD.
Motorola Moto X pune accent şi pe personalizare. Clienţii pot alege între numeroase culori, atât pentru panoul din faţă (alb sau negru) cât şi pentru capacul din spate (18 opţiuni).
Datorită spatelui curbat, Moto X are o grosime ce variază între 5,6 până la 10,4 mm, dar cu toate că ecranul este de 4,7 inch, dimensiunile sale exterioare sunt foarte compacte: 129.3 x 65.3mm şi cântăreşte doar 130 grame.
Bateria, ce umple întreg golul din spatele telefonului, chiar dacă este curbat, are 2.200 mAh şi promite 13 ore de convorbiri în 3G şi până la 24 de ore de lucru mixt.
Motorola Moto X este disponibil la diferiţi operatori din SUA la preţul de 199 dolari (versiune cu 16 GB, sau 240 dolari pentru 32 GB), cu abonament pe 2 ani. Curând va fi disponibil şi în Google Play, fără abonament, dar deocamdată nu se ştiu preţurile.
Poate va ajunge curând şi în România.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu