luni, 15 aprilie 2013

Evotab HD, cea mai subţire tabletă românească de 7 inch

Evolio redefineşte portabilitatea şi experienţa multimedia cu tableta Evotab HD - cea mai subţire tabletă din portofoliu, cu Display HD de 7” şi procesor Dual Core de 1, 5 Ghz. Cu un design ultra-compact, greutate de 330g şi o grosime de numai 9.3 mm, noua tableta Evotab HD oferă portabilitate, lejeritate şi este uşor de manevrat.

Display-ul HD al tabletei are o rezoluţie de 1024x600 px ce oferă claritate şi culori vii. Experienţa multimedia devine completă datorită procesorului Dual Core de 1,5 Ghz ce asigură redarea optimă şi rapidă a aplicaţiilor multimedia.

Prin interfaţa HDMI, tableta poate fi conectată la un televizor sau la alte dispozitive compatibile, oferind posibilitatea utilizatorilor de a se delecta şi viziona filme la o rezoluţie Full HD.

Pentru cei pasionaţi de video conferinţe, Evotab HD permite conexiunea permanentă cu prietenii prin utilizarea celor două camere şi posibilitatea instalării aplicaţiei CloudZoom, serviciu dezvoltat de Evolio. Socializarea şi navigarea pe internet este accesibilă tuturor, oricând şi oriunde, folosind conexiunea Wi-Fi sau cu ajutorul unui modem 3G extern compatibil.

Evolio Evotab HD dispune de sistemul de operare Android 4.1 Jelly Bean şi de o memorie de stocare de 1 GB RAM. Memoria internă este de 8 GB, extensibilă la 32 GB prin card microSD, conectivitate sporită prin porturile USB, HDMI şi beneficiază de accesorii variate: husă stander, husă cu tastatură, suport tetieră şi car kit.

Noua tabletă Evotab HD este disponibilă pentru precomenzi pe site-ul www.evolioshop.com la preţul de 479 RON şi va fi disponibilă în toate magazinele de retail din a doua jumătate a lunii aprilie.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu