luni, 22 aprilie 2013

Clienţii Orange Young au acum noi avantaje

Orange lansează astăzi noua ofertă Young, cu minute, mesaje şi trafic de date, precum şi cu noi avantaje, toate destinate tinerilor.

Cu noul abonament Fluture 12, tinerii au acces nelimitat la mesaje scrise în reţea, precum şi pe Yahoo!, Facebook şi în Portalul Orange pe mobil. Prin aplicaţia Libon, oferită ca bonus, clienţii beneficiază de apeluri şi mesaje nelimitate către alţi utilizatori ai aplicaţiei din ţară şi din străinătate. În plus, abonamentul Fluture 12 oferă şi 300 MB trafic de internet pe mobil, 150 de minute sau mesaje pentru alte destinaţii naţionale sau internaţionale pe fix şi 3000 de minute în reţea.

Libon este o aplicaţie pentru sistemele de operare iOS şi Android, care foloseşte reţeaua IP pentru a le permite clienţilor să comunice prin mesaje şi apeluri la calitate HD cu alţi utilizatori ai aplicaţiei (prieteni, colegi, rude). Este gratuită şi poate fi descărcată din App Store şi Google Play, iar traficul de internet în cadrul aplicaţiei este nelimitat prin abonamentul Fluture 12 din oferta Orange Young.

Libon oferă totodată şi un serviciu inedit de mesagerie vocală, prin care clienţii pot vizualiza pe ecranul telefonului toate mesajele primite şi pot alege ordinea în care să le asculte. De asemenea, aplicaţia permite utilizarea unor mesaje de întâmpinare personalizate pentru prieteni sau grupuri de prieteni, iar mesajele vocale primite sunt stocate pentru 30 de zile.

Cu abonamentul Fluture 12, clienţii au un control real asupra consumului şi a costurilor suplimentare. În cazul în care folosesc toate minutele, mesajele sau traficul inclus, aceştia au posibilitatea de a reîncărca abonamentul şi de a vorbi la un tarif special de doar 0,10 euro/minut pentru apeluri naţionale sau în reţea sau de a activa una dintre opţiunile disponibile clienţilor PrePay.

Utilizatorii PrePay au la dispoziţie beneficii noi prin programul Orange Young - bonus trafic de date şi mesaje scrise nelimitat în reţea. De asemenea, au posibilitatea de a-şi crea online propria opţiune, alegând pe www.orangeyoung.ro numărul de minute, de SMS-uri şi/sau de MB pentru trafic de date, exact aşa cum îşi doresc.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu