joi, 20 iunie 2013

Vodafone a lansat noile telefoane Vodafone Smart III şi Smart Mini

Vodafone a lansat două noi smartphone-uri performante dar accesibile, Smart III şi Smart Mini, ce aduc tehnologia de ultimă ora în rândul publicului larg fără a crea o presiune a costurilor.

Noul Vodafone Smart III este un smartphone cu un ecran de 4 inch WVGA, procesor ARM Cortex A9 cu viteza de 1 GHz, 1 GB memorie RAM şi memorie internă totală de 4 GB. Camera de 5 MP a telefonului permite fotografii şi filmări de calitate, iar senzorii de proximitate, accelerometrul, busola electronică şi lumină ambientală aduc un plus de funcţionalitate. Vodafone Smart III  are sistemul de operare Android Jellybean (4,1).

Vodafone Smart III este disponibil la preturi ce pornesc de la doar 1 Euro, împreună cu abonamentul Smart 15 (15 Euro/luna cu TVA), încheiat pe doi ani.

Un alt nou smartphone ce intra de astăzi în portofoliul Vodafone este Smart Mini, terminal cu Android Jellybean (4.1). Noul Smart Mini, disponibil în variantele de culoare alb şi negru, aduce, pe lângă ecranul capacitiv HVGA de 3,5 inch, un procesor cu o viteză de 1 GHz, susţinut de 512 MB memorie RAM, memorie internă totală de 4 GB şi o cameră foto de 2 Mp.

Noul Smart Mini, unul dintre cele mai accesibile smartphone-uri compacte, este disponibil şi într-un pachet prepaid, la un preţ special, de 67 Euro.

Terminalul cu ecran de 3,5 inch este disponibil şi abonaţilor Vodafone la preţuri ce pornesc de la 1 Euro, împreună cu abonamentul Smart 10 (10 Euro/lună cu TVA).

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu